Hai-hui Prin Europa, Ofensiva de Toamna Options

[Semaca]

Passant, qui est-tu ?
Que cherches-tu ?
Est-tu pret a partager ta vie,
pour mieux te retrouver ?








Acum vreun an, in vara, mai pe inserat, ma pregateam sa incalec pe Blanoasa in fata Patriarhiei, unde facusem niste poze. Cantarindu-ma din ochi, cu o bere in mana, un tip barbos cu plete, nici tanar nici batran, semana vag cu Isus intr-o camasa cu carouri si blugi. Pana la urma se decide sa-mi vorbeasca. Esti gata ? Aproape gata, spun eu gandindu-ma ca mai trebuia doar sa pornesc motorul. Si eu sunt gata, zise el. Noi sa fim sanatosi, adaug eu chinuindu-ma, ca de obicei, sa bag si manusile pe maini. Ofensiva de toamna va incepe curand, imi sopti el. De data asta vom actiona la cel mai inalt nivel ! adauga apasat, aratand in sus. Pai crezi ca avem vreo sansa de izbanda ? il intreb privindu-l cu compasiune. Am senzatia ca nu esti indeajuns de pregatit, imi spune el cu un soi de intelegere si dezgust in timp ce se indeparta incetisor...Am plecat si eu si in scurta vreme aproape ca uitasem discutia. Mi-am reamintit-o la spital dupa ce am reusit performanta sa-mi rup tibia si peroneul calare pe Blanoasa. Bonus, o tija foarte frumoasa si doua suruburi. Omul avusese dreptate, nu eram prea pregatit.

Tot in vara aia varul meu Mihai Vioreanu, fost component al nationalei de rugby a Romaniei, a avut cununia religioasa cu Orla, aleasa inimii lui din Irlanda, in Brasov. Ei, nu-i nimic, m-a consolat el, lasa ca poate ma onorezi macar la cununia din Dublin, pe care o sa o facem anul viitor. Mda, nu stiu ce sa zic. Cine stie, poate vii pe motor...Am ramas cu telefonu in mana si ochii in tavan gandindu-ma: Bai da stii ca nu e rea ideea...si am inceput sa o pritocesc.
Bun, n-o sa am bani sa ma sparg in figuri p-acolo dar pot sa dau o cautare pe Google dupa "top 10 most beautiful roads in europe" ca alea-s mocca. Si, cu putina bunavointa, au rezultat trei pe guardian dot uk. E primul link din rezulatate si articolul incepe cam asa: What makes a good biking road? Well, there's a saying among motorcyclists that driving a car is like watching a movie, whereas riding a motorbike is like being in one...bla bla bla. Cert este ca am gasit si Transfagarasanul listat acolo. Un drum de pe care eu am cules la un moment dat niste ciulini cu farul si am speriat de moarte o banda de mormoloci aflati intr-o balta. In care am ajuns si eu ca un mormoloc ce eram si sunt inca. Sau poate acum am avansat la stadiul de chitzulan (voi explica ce animal e asta la momentul potrivit, mai exact de unde vine si incotro se indreapta, deschid o paranteza patrata si va spun ca se indreapta unde vrea muschiu' lui, inchid paranteza patrata si pe urmatoarea ). Cert e ca mi-am dat seama ca tipul care a scris articolul nu era chiar lost in space din moment ce a avut de zis numai de bine despre Transfagarasan. Era un om voios si relaxat si imi place sa cred ca chiar a calarit pe drumurile despre care a scris, stiu sunt ipocrit pentru ca nici eu nu am sa merg chiar peste tot pe unde mi-am propus. Dar sa nu divaghez (sunt centura neagra la asta). Iata ce drumuri am ales: A2, the Antrim coast road, Belfast-Bushmills, Northern Ireland, The Cat and Fiddle run - A537 Buxton-Macclesfield, England si Cabo de Gata to Granada, Spain. Si iata cum Spania era deja in drumul spre casa. Sweet Home Alabama. Avea sa fie prima (si acum ca am facut-o pot afirma sincer, ultima) mea calatorie in europa de vest, de dupa 1989 incoace. Malaiul 1200E. Km, unknown , ca nu vroiam sa ma demoralizez din start. Echipament, cel de oras inclusiv basmalutza rosie de la bunica pentru pus pe mecla plus un costum de ploaie chinezesc. Asta dupa multe insistente din partea lui Bizoo_n si Gaxel care mi-au spus ca "e posibil sa si ploua pe alocuri". Truse de chei, cabluri si camere de rezerva, releu de incarcare. Bineinteles aparatul foto asezat in tankbag pe care aveam si gps-ul. Mult tupeu (de fapt o fiola de prostie cristalizata, in afara de 2 feriboturi si nunta, nimic planificat). Moralul la maxim (din asta mai am si acum). Blanoasa, totul pus la punct mai putin "rezerva de benzina", respectiv cand ramaneam fara benzina mai aveam 2.5 l in rezervor. Si mai primisem si doaua sfaturi pretioase, unul de la mama si altul de la bunica. Cel de la bunica era realist: mamaie, sa-ti iei niste apa la tine daca ti-o fi sete pe drum. Cel de la mama era irealizabil: sa te feresti de hoti si prosti. Eu prin conceptie sunt un idiot cinstit.

Veni si ziua de 18 august 2008. Caldura mare, adormisem la 4 dimineata. La 8 punct vine mama si incepe sa ma zgaltaie. Hai mai ca doar n-ai de gand sa pleci cand or fi 34 de grade afara. Deschid ochii buimac, mi-e asa o lene bagami-as...dracu m-a pus sa le zic ca plec. Pana sa-mi beau nessu, aud la poarta un motor de Dakar, apare si bunul meu prieten aka Bizoo_n: Hai Chitzulaneeeeee, nu mai dormi, ca ai un drum de facut ! Nu mai aveam loc de intors, toata gasca vroia sa ma dea afara din casa. Apare pana si tata, mai categoric decat mama, hai ba ce dreq faci ca or sa fie 34 de grade astazi, te mai coiesti mult ? Inca in pijama cu nesu in mana si tigarea in cealalta ma gandeam ca au damblagit cu totii. Pana la urma reusim sa incarcam tot calabalacu pe motor si plec, mai mult ca sa scap de gura lor. Daca am zis ca am duc la nunta ce ? N-am voie sa dorm si eu ca omu' pan la 12 ? Ma duc! Ho.



Ma indrept catre Petrila, metropola unde mama lui Bizoo_n, doamna Silvia Barbu, impreuna cu comitetul de primire format din catelul Igor si motanul Mitzu, ma asteptau cu bratele si labutele deschise. Si ma mai asteptau cu o mancare de fasole cu ciolan afumat, una dintre minunile lumii moderne. A doua zi, dimineata pe racoare, ieseam din Petrila contempland voios peisajul cu care Dumnezeu a dotat partea aia de lume. Inima-mi vibra in acelasi ritm cu cei doi cilindri in V si i-am promis Blanoasei ca orice s-ar intampla ne vom intoarce impreuna acasa. Traseul era simplu: Viena via Budapesta-Frankfurt-Antwerp(Belgia)-Cherbourg(Franta), feribotul pana in Rosslare(Irlanda) si tzup-tzup la nunta in Dublin, o aruncatura de batz. In mod normal Antwerp nu prea era in drum dar Gaxel aka domnu' motociclist cercetator Mihai Tolea, mi-a spus ca in chilia lui studenteasca s-o gasi un locsor si pentru un biet motociclist amarat. Nu puteam sa-l refuz si n-am regretat nici o clipa. Tot contempland bucuros peisajul am remarcat ca desi plecasem de la ora 9 dimineata din Petrila se facuse ora 14 iar eu inca nu iesisem din tara. Ai dreq, nu numai ca au pus Aradul cam departe dar ii si apucase reparatul drumului, coloane nesfarsite de masini, aglomeratie, injuraturi, flegme plictisite in praf. Pe la 3 dupa-amiaza, in sfarsit, am trecut in Ungaria cumparand vinieta de la o domnisoara atat de decoltata incat m-am simtit bine in tara ei din prima clipa. Si la ei ca si la noi, foarte cald, doar ca au autostrada pana in Austria. Spre norocul meu au si benzinarii pe autostrada, autonomia Blanoasei fiind limitata la 180km din cauza ca "rezerva rezervorului" era blocata dupa cum am mentionat. Lucru care nu m-a deranjat prea tare dat fiind ca daca dupa o ora nu fumez o tigare , inebunesc si inca am benzina sa mai inebunesc odata. Noaptea ajung in Austria, admir uriasele eolienele in lumina lunii pline precum si privelistea de Star Trek a rafinariei OMV de la intrarea in Viena si caut ceva gen Camping Wien Sud sau Est. Nu numai ca luminile erau stinse toate de ziceai ca e camuflaj antiaerian, strazile pustii, totu inchis cu lacat. Am supt-o, imi trece prin cap inevitabil. Tot incercand sa ma dumiresc ce vrea sa-mi mai zica dracovenia aia de GPS intru pe un drum inchis si hop, apare si politia la petrecere. Nu prea intelegeau ce vreu eu sa fac la 2 noaptea pe un drum inchis. Le explic ca am remarcat si eu ca drumul e inchis dar GPS'u s-a tampit de tot si ca vreau doar sa gasesc un hotel deschis. Aflu ca nu am nici o sansa pe autostrada catre Linz, asa cum planuiam si mai aflu ca exista un Novotel in Viena care "s-ar putea" sa fie deschis. Normal ca era deschis pentru ca o noapte de cazare acolo era 95 de euro dupa cum ma informeaza receptionerul. Simpatic. Desi destul de obosit, imi inabus cu greu un ras isteric si-i zic ca mai bine dorm afara sub un copac. Omul foarte amabil imi spune ca ii pare rau dar ca macar cu atat ma poate ajuta. Pana sa se razgandeasca eram afara uitandu-ma dupa un loc cu peluza mai moale si, ca etern tanar si nelinistitul Eminescu, mi-am ales sa dorm la umbra unui tei. In parcare. Era 3 noaptea iar eu inca mai trageam niste basini asurzitoare. Ciorba de fasole cu ciolan a facut minuni cu moralul meu. Sarumana pentru masa !

A doua zi la 7 dimneata venise toamna, adia un uragan rece, teiul fosnea duios a jale, m-am trezit fresh, inghetat tun si ud fleasca, nu prea ma ajutase nici costumul de ploaie, facuse condens. Reminder, daca mai adorm in costumul de ploaie sa pun mai multe straturi de haine pe dedesubt. Bag benzina, bag un ceai, bag o cafea, mai impusc in aer o basina de ramas bun ca-n vestu salbatic si ma astern pe drumul catre Frankfurt. Alti 700 de km. Coafura rezista. Vestea proasta e ca si nemtii isi mai repara autostrazile dar macar ei chiar au ce repara, nu ca la noi. Vestea...tzeapa, tot proasta, e ca pe drum s-a desurubat contactul de la cric fara ca eu sa-mi dau seama. Eu obisnuiam sa opresc motorul pur si simplu lasand cricul. Dintr-un anume moment a trebuit sa ma dezobisnuiesc de asta. Mai exact din momentul in care am lasat cricul intr-o benzinarie si cand am descalecat am luat-o catre pompa iar Blanoasa catre autostrada. Singura veste buna e ca am reusit sa o prind, aproape aruncandu-ma sub ea. Am reusit sa ies de sub ea destul de sobru, incercand sa par firesc iar la casierie toata benzinaria cred ca se strica de ras revazand faza a 5-a oara...Nici in Easy Rider nu apare asa ceva. Poate doar in Not So Easy Rider. Intru in Frankfurt pe la 10 noaptea un pic cam obosit, ca sa folosesc din nou acest eufemism. Stiam deja ce urmeaza. Ratacit prin oras, oprit de politie, dormit din nou sub un pom. Rahat ! Ei bine asta nu se va intampla, decid dement intr-o milisecunda eroica.



Ii dau un sms lu' Gaxel ca sa-l bulversez un pic si-l intreb daca ma primeste cu o seara inainte la el. Saracu ce sa zica, zice ca da, daca nu adorm. Ok, am crezut ca am inteles eu gresit. Din Viena pana in Antwerp nu-s decat vreo 1100 de kilometri. Aproape eram in Frankfurt deci mai aveam un pic. Vreo 450 , un fleac. Cu ochii deja injectati, deh casca open face da mai bine in poza, sar in saua Blanoasei si...pe ei pe mama lor ! De kilometri facuti din milimetri. Noapte, frig, incepe ploaia. Hahaha, nu mai vad nimic. Pe ploaie e mult mai sigur de mers in spatele unui tir, nu prea aproape insa. Daca ploua si vizibilitatea scade foarte mult pot fi folosite pentru orientare cele 4 luminite din spatele tirului. Luminite care se transforma rapid in 16 apoi in 128 apoi in 512, apar si luminitele albe cand esti pe contrasens, o sirena de tir, e ca la discoteca in aer liber. Maestre da muzica mai tare si ploaia mai incet ! Pana cand trag o manusa pe vizor si tirul reparare in fata. Sau in spate, cine poate sti. Imi vine sa ma pish. Mai mersesem la toaleta de multe ori dar de data asta chiar simt nevoia sa mentionez. Opresc la o benzinarie. Alimentez. Intru val vartej, platesc si inteb apasat unde e toaleta. E la subsol. Ok. Ajung la subsol un pic crispat, aveam si costumul de ploaie pe mine iar secundele erau numarate. Dau de o poarta de intrare ca la metrou. Ma prind ca e cu cartela. Strang din dinti, urc pana sus si cumpar cartela. Ajung din nou la poarta de metrou. O voce feminina incepe sa-mi vorbeasca suav in germana. Eu nu stiu germana si ma pish pe mine in T minus 10 seconds. Caut disperat un orificiu in care sa introduc cartela aia blestemata. Il gasesc. Probabil vocea imi ureaza bun venit. Tuvangura de perversi ! Razbesc disperat pana la toaleta, inlatur violent tot ce-mi statea in cale. Ma....stiti voi, si inca ceva, nimic deosebit. Rasuflu usurat. Reusesc sa ma reechipez. Care dracu' o fi butonul de tras apa ? Erau doua, drept care o trag de vreo 3 ori lung si de doua ori scurt. Better safe than sorry. Mai gasesc un buton si apare si o manutza de plastic care spala si colacul. Ma bucur ca nu am apasat pe butonul ala in timp ce eram ocupat cu ochii bulbucati. Mai aveam 220 de km si scapam. Astia-s nebuni la cap, imi zic pentru a suta oara. Relaxat, imi vad de drum. Intrase deja in reflex. La un moment dat trec printr-o vama parasita si trec rapid pe langa un panou cu "wellcome to netherland"... Bai, da parca io trebuia sa ajung in Belgia dupa ce ieseam din Germania, ma gandesc holbandu-ma la linia verde de pe gps. Cand mi-am dezlipit privirea de pe el totul s-a luminat. Eram in Belgia. Iar autostrada era luminata. Mai erau 180km. Ei, 180 de km am mai mers imi dau curaj si accelerez. Pustiu. Ma pregateam sa adorm. Alba ca Zapada si cei 40 de hoti plus Hansel si Gretel varianta beta isi faceau de cap prin creierul meu. Nu mai vedeam decat frimituri si incepuse sa fie cald si bine. Nu-mi mai simteam mainile, nu ma mai durea fundul si vedeam negru pe fond rosu. Tin minte ca am cedat trecerea unui camion care mi-a multumit calduros. Nu stiu de ce am cedat-o pentru ca eu eram pe autostrada. Pilotu' automat era si el pe duca. M-am trezit cand am decolat un pic trecand cu viteza de croaziera peste un speedbreker. Antwerpen. My love ! Dupa 18 ore de drum ajung la punctul terminus si-l sun pe Gaxel. O data. De doua ori. De trei ori...o fi adormit... Vis-a-vis era un parc, pastele masii, deja ochisem un petic de iarba mai stufos. Dupa o vreme suna nebunu' inapoi. Ce plm faci ? ingaim de abia tinundu-ma pe picioare si cu ochii injectati ca un zombie. Bai scuza-ma jucam un ping-pong. La 3 noaptea iti arde de pin-pong ? Pai te asteptam, ce era sa fac ? Unde esti ? Am ajuns. Si unde esti ? Langa un parc. Bine, hai ca vin sa te iau. Am baut o bere, am facut un dus si am gasit maieul pe care-l pierdusem cand am plecat din Petrila...










In Antwerpen s-au intamplat lucruri importante. Mihaitza m-a plimbat un pic si am ajuns la barul cu sfinti. Un ceai costa 4 euro dar sa-l bei in compania Sfantului Gheorghe si a Sfintei Fecioare era ceva deosebit.







Mi-am cumparat cort si sac de dormit. Si nu in ultimul rand, am cunoscut-o pe domnisoara Monica John Kaine, colega de campus al lui Mihai, care gateste demential si cu care, dupa un prim refuz din partea mea (eram obosit ), am vizitat Bruxellesul. Printre altele, "Atomul" si cartierul marocan. Atomul nu e deloc o statueta de vreo 15 metri inaltime cum mi-o amintesc de la jurnalele de stiri. E ditamai hardughia, fiecare bila (nu ma pricep la fizica si urasc chimia) avand vreo 2 nivele lejer iar betzele alea care unesc bilele sunt prevazute cu scari rulante in interior. Din fericire la casa de bilete era o coada monumentala drept care am admirat constructia doar din exterior economisind timp ca sa-l pierdem acolo unde merita.










In drum spre cartierul marocan ne-am abatut si prin Notre Dame unde ne-a intampinat intrebarea de la inceput povestirii. Nu ma duce pe mine capul prea mult dar parca incepeam sa inteleg in ce va consta calatoria mea. Noroc ca am cititori mai inteligenti ca mine. Am facut o scurta pauza si la "piticul pishecios". O statueta care va dati si singuri seama ce face, imbracata in propriile hainute. Are de altfel o garderoba intreaga. Si tot face ce face de vreo 400 de ani incoace. Asta da traditie. Oamenii nici ei nu s-au schimbat deloc, la moda este inca sa se pozeze cu gura deschisa in fata piticului. In cartierul marocan agitatie maxima, nunti, botezuri, se claxoneaza la greu iar aerul e plin de acordurile de rumba si de mirosurile de aripioare condimentate asezonate cu cartofi copti si mirodenii iuti. Seara, o multime de oameni umple o strada din centrul orasului intr-o sarbatoare a luminii, se distreza, beau bere, unii mai si vomita un pic prin tiribombe dar beau inca o bere sa se dreaga. Vata de zahar, copilasi, jucarii, bere, cascaval, mere poleite, cartofi prajiti, alte chestii tot poleite, oameni ca mine si ca tine bucurandu-se decent, civilizat. Aproape ca m-a durut sa vad atata normalitate. Fara coji de seminte pe jos, fara flegme, fara urlete, fara manele, fara mitocani, fara tigani, fara jeepuri cu ecuson parcate pe trotuar, fara militieni, fara gramezi de gunoi...fara nici o grija...Ma uitam si nu-mi dadeam seama cum reusesc oamenii aia sa se simta bine .








La o cafea de dimineata Mihaitza mi-a propus sa facem si o mica excursie in Gent impreuna cu Monica si prietena lui, Belen. Un orasel la vreo 40 de km de Antwerp. Un fel de Amsterdam al Belgiei, intretaiat de canale navigabile si prevazut cu biserici si carciumi in punctele strategice. Se poate vizita foarte usor cu barci turistice prevazute cu ghizi. Prilej cu care am aflat ca fosta parnaie a orasului a fost transformata in supermarket, ce preturi mai au apartamentele de pe maluri si cate ceva despre Meg cea Nebuna (Dulle Griet ). Un tun de asalt. Am sa ma opresc un pic aici pentru ca povestioara atat cat am reusit sa ma documentez, e destul de haioasa. In secolul 16, cam cand intra piticu' in functiune si era ceva fenomenal, orasele de pe actualul teritoriul actual al Belgiei se plesneau intre ele pentru suprematie. Cum nici pe atunci nu duceau lipsa de creiere, accentul era pus uneori pe marime, drept care un bastan al Antwerpenului a decis sa fac cel mai al dreq tun de pana atunci cu care sa sparga la nara un oras vecin care se dadea independent. Zis si facut, tunu' are vreo 16 tone, probabil le-a luat ceva timp sa-l transporte pana la orasul vecin. Oricum timp aveau din belsug, erau de abia in secolul 16. Se pare ca tunul a tras doar de doua ori, a doua oara si cea consemnata in anale, la o distanta de 15 centimetri. In cele din urma cavaleriei din orasul vecin i s-a facut mila, a capturat tunul si a terminat balciul. Cei din Antwerpen au trebuit sa plateasca o rascumparare uriasa ca sa-si poata decora orasul cu nemaipomenitul lor tun. Legenda spune ca pana la urma tot i-au capacit p-aia din orasul vecin. Ma gandesc ca or fi organizat un turneu de sah. Sau poate le-au propus ceva mai indecent...Hip hip ura...


















Ma rup cu greu de Antwerpen, de Monica si Mihaitza sincer ingrijorati de soarta mea, probabil s-au prins ca nu prea ma duce capu' cand au vazut cat de mult injuram cand pedalam, si ma indrept catre Cherbourg. Un fleac, vreo 650km. Chiar n-are rost sa mentionez pretul la benzina in Franta, e nesimtire curata dar e singurul pret la care se gaseste asa ca e foarte buna. Ciocu' mic si joc de glezne. In Aras nimeresc intr-o benzinarie cu automate pe baza de card. Ma scarpin in cap si ochesc pe partea cealalta a intersectiei o benzinarie "normala", nu mai pun casca in cap si tai intersectia. Ma claxoneaza un politist moto: alo, baiatu', casca ? Ii fac semn ca doar trec dintr-o benzinarie in alta. Vine ala dupa mine si ma intreaba ca un tata suparat: Ai prea multi bani ? Pentru ca acum chiar va trebui sa platesti. Realizez ca de raspunsul meu atarna multe. Imi iau o fata de catelus calcat de camion si-i spun ca stiu ca am facut o greseala foarte grava si ca sunt gata sa platesc prostia daca ajuta la ceva in fata legii. "A, ok, asa mai merge !" imi spuse el parinteste, si se pierdu la orizont. Expir si-mi continui drumul.


Ajung in Cherbourg pe seara, reusesc sa gasesc campingul La Saline, din nefericire si asta avea poarta inchisa dar nici temperatura nu mai era de dormit sub pomi. Mission impossible. Arunc cortul, neoprenul si sacul de dormit pe partea cealalta a zidului, il escaladez si aterizez in fund pe niste maracini. In timp ce-mi stergeam transpiratia bineinteles ca poarta se deschide si o masina iese din camping. Fugi repede afara si impinge-o si pe Blanoasa inauntru. Poarta se inchide. Pun cortul, dorm. Asta a fost partea usoara. Dimineata ma lupt vreo juma' de ora sa strang cortul. Se impotriveste rau de tot saracu', e pe baza de tije elastice. Pana la urma cel mai destept cedeaza. Dupa ce i-am aplicat un genunchi la mijloc reusesc sa-l impachetez cat de cat. Inainte sa ma imbarc ma asez la o terasa beau un phar cu bere si pap o pizza, 20 de euro. Un fel de Ai-sictir sur Mer, totusi mi-a placut atmosfera. Pe feribot il ceama Oscar Wilde. Trec de vamesii francezi care se uita cu lupa la permisul meu de conducere, la buletin si la pasaport si reusesc sa urc pe el Blanoasa cu nenorocitu ala de cort si toate sperantele mele intr-o lume mai buna, unde se circula pe partea stanga.
Oscar Wilde, scriitorul nu feribotul, a spus ca experienta este suma tuturor esecurilor. Stia el ce stia. Inima-mi batea puternic cand enormul vas, cat un bloc cu opt etaje, a parasit incetisor portul la sapte dupa amiaza. Nu m-am putut abtine sa nu remarc la gatul multor femei prezenta salului gen Titanic, un fenomen destul de ingrijorator de altfel. Din fericire accesul papagalilor la prova era strict interzis si in afara de o ploaie de test, noaptea nu a fost nimic de semnalat. Am sfarsit prin a adormi pe jos pentru ca pe fotoliul rezervat mie acest lucru s-a dovedit a fi imposibil.














To be continued...

This post has been edited by Semaca: Oct 14 2008, 07:48 AM