ÂŽivela Jugoslavija

[tapu]

.....super calatoria...in linii mari am mers si eu pe urmele voastre.....dar na...VFR-rica are niste limitari.....intrebare:..ati platit intrare la Manastirea Sveti?....eu am refuzat ...mai mult sa vad ce fac respectivii...Nu sunt de acord sa platesc BANI ca sa intru intr-o biserica......pana la urma m-au lasat...

[textoru]

Ziua 12

 

Dukat (SRB) – Sokobanjia (SRB)

 

Dimineatza pe racoare, dupa ce am luat micul dejun stropit din belsug cu ceai facut din menta salbatica culeasa de pe linga corturi, am strins calabalicul pe cai si am dat-o mai departe spre Dukat.

La iesirea din Radovnica se termina si asfaltul si incepe o portiune de vreo 40 de km de macadam peste munti spre Dukat si mai departe spre Bosilegrad, pe linga granita cu Bulgaria.

 

 

Drumul e frumos, vremea excelenta si noi ne bucuram din plin de peisaj.

 

 

 

 

 

 

Dupa vreo 15 km de urcare ajungem sus in pas unde ne odihnim .

 

 

 

 

Locul e cunoscut pe Internet pentru toaleta , separata pe sexe, situata “in the middle of nowhere”.Nu am inspectat-o, ne-am limitat sa o admiram de la distanta.

 

 

 

Din pas o dam la vale spre Dukat, pe o coborire numai ace de par.

 

 

 

Dupa vreo 10 km apare si asfaltul. Iesim mai apoi in soseaua nationala care merge de la Vranje spre Bosilegrad si mai apoi o luam in sus spre Vlasinsko Jezero.

 

 

 

 

Ne oprim pe malul lacului la poze si la mincare.

 

 

 

E deja prinzul si foamea bate in teava. Am dat de un restaurant ramas de pe vremea lui Tito cu chelneri tot de pe atunci. Mi-am adus aminte de Romania anilor 80 . Nashpa. A fost singurul loc de pe cuprinsul Jugoslaviei unde mincarea a fost microscopica, la fel si cheful de servire al personalului. Cu dezamagirea in suflet si foamea ametita am plecat mai departe spre Gadzin Han pe linga masivul Suva Planina.

 

 

Dupa Niska Banja am luat-o peste niste dealuri foarte faine , unde drumarii sirbi au asezat un asfalt proaspat, negru de frumos si aderent , numai bun de polizat scarite.

 

 

 

 

 

La un moment dat Yusef zice ca trebuie sa facem la dreapta. Facem. Asfaltul se strica. Apoi zice sa facem la stinga. Facem. Asfaltul se termina si urmeaza o ulita de sat. Ulita se termina si ea si urmeaza o urcare in panta accentuata pe niste pietre de riu lustruite. Trebuie dat gaz tare, ca altfel te impotmolesti si nu e placut de loc sa dai cu motorul de pamint in zona aia. Asa ca dau gaz si sper ca si oamenii mei fac la fel. Ajung sus la marginea satului in cimp si vad ca vin si ai mei. Ce nu stiu inca, e faptul ca vine si furtuna cu July a mea. Noroc ca am pastrat distanta , fiindca altfel ma alegeam cu un levier in cap. “Tu nu ai vazut ce asfalt fain era acolo???????? De ce ai luat-o pe aici??? Sa fac hard enduro cu frigiderul????” Am dat vina pe Yusef ca el oricum nu se putea apara si am promis ca de-acum o sa fie mai usor. A fost .

 

 

 

 

Apoi am iesit la asfalt din nou si am dat-o pe niste drumuri frumoase si serpuite inspre Sokobanja.

 

 

 

Cu vreo 10 km inainte de Sokobanja ne-am cautat un loc de somn si am gasit unul intr-o padure foarte faina de pini. Era ultima noapte din tura si deja nostalgia incepea sa se instaleze. Sunt tare ciudate finalurile astea de tura.

 

Ziua 13

 

Sokobanja (SRB) – Timisoara

 

“Azi noapte a venit o masina si a stat vreo citeva minute cu farurile pe noi” , imi zice July dimineatza. Habar nu am avut, ca am dormit lemn. Mai bine ca m-au lasat in pace. Eu cind sunt trezit aiurea din somn devin nervos. Probabil ca stiau si de aia au plecat.

Noi am dormit linistiti, cel putin eu, si dimineatza am luat-o din loc fara sa deranjam pe nimeni.

 

 

 

 

Am pornit la drum destul de devreme si de la Sokobanja ne-am indreptat spre Bor. Intr-un sat ne-am oprit sa ne refacem proviziile de apa. Il vad pe Mr. Dee stind de vorba cu un domn de la un magazin de piese auto. Ma mir , fiindca Mr. Dee nu stie sirbeste, doar daca a invatat azi noapte. Imi dau seama ca vorbesc in romaneste. Nenea e de etnie romana, dar in Serbia le zice “vlasi”. Ne zice ca si juniorul lui are motor si acum e plecat la un skup (intrunire). Ne bucuram sa auzim accentul deosebit cu care vorbeste si ne tragem in poza nationala. Frati de peste Dunare.

 

 

De la Bor o dam inspre Majdanpek. Zona e foarte faina.

 

 

 

O stiu de la ture anterioare, dar la Majdanpek nu am fost niciodata. Stiam ca au o exploatare de cupru in zona. Si la Bor este una si locul arata dureros, dar nu m-am asteptat sa vad asa ceva ca la Majdanpek. Au facut oamenii astia o groapa in pamint de toata “frumusetea” . Iar pe fundul ei a aparut si un lac albastru. Ce sa zic, pretul civilizatiei si al cablajului electric de pe motocicleta mea.

 

 

 

 

Am coborit apoi spre malul Dunarii in directia Veliko Gradiste. E frumos pe malul Dunarii pe partea sirbeasca. As zice ca e mai frumos ca la noi. Am facut de multe ori drumul asta dar de fiecare data sunt incintat cind il parcurg.

 

 

 

 

Dunarea vrem sa o trecem cu bacul de la Ram la Stara Palanka. Inainte de Ram, in fata mea un nene cu un camion duce lemne de foc. Da intr-o groapa chiar cind vreau eu sa-l depasesc si din camion sar trei butuci lungi cam de vreun metru. Doi cad exact acolo unde as fi fost eu daca mergeam un pic mai repede. Al treilea se pune transversal in fata mea. Nu am cum sa mai frinez. Bag mina in gaz cit pot de tare si sar peste butuc. Ai mei frineaza la disperare iar soferul se face verde ca si camionul. Noroc cu turele de enduro, ca alfel era neplacut sa o musc chiar la final. A iesit totusi bine.

 

 

 

Traversarea Dunarii cu bacul e o experienta in sine pe care o recomand. La fel recomand si ciorba de peste de la restaurantul “Dunavski cvet” din Stara Palanka. E o nebunie, iar portiile sunt imense. Merita. De aici se vede locul de unde incepe Dunarea sa faca frontiera dintre Romania si Serbia.

 

 

Trecerea frontierei si drumul pina acasa a fost linistit. Am ajuns in fata casei si am facut si pozele de final.

 

 

 

 

M-am bucurat de fiecare metru facut in tura asta. Bosnia si Albania au fost preferatele mele intotdeauna. Sper sa mai pot merge pentru ca e “travel and adventure” si e bine ca e asa.

In ce priveste costurile, pentru mine si July au fost cam asa: 2 oameni, 2 motociclete, cazare , mincare + bautura, benzina + aventura, timp de cca 14 zile = 850 euro in total. A meritat din plin. Mai vreau.

[gabyshor]

super fain!

[tavibasca]

Respecte maxime pt o astfel de tura care in proportie de 80% a fost OFF si restul asfalt.La cat mai multe iesiri si sa le impartasi-ti cu noi....toate cele bune si drumuri si vremuri bune sa aveti in turele viitoare!!

[matrixx]

Cu ce aparat ati facut pozele ?

[textoru]

Multumesc pentru aprecieri.

Trebuie sa fac o precizare: din cei cca 2800 km facuti, cam in jur de 900 km au fost in afara asfaltului. Evident ca cele mai multe poze sunt din acele zone deoarece ne-am si miscat mai incet. In ce priveste pozele, au fost facute cu mai multe device-uri; telefoanele, camera GoPro, un Canon A590 si un Sony Cybershot. Din pacate Canon-ul si-a dat obstescul sfirsit dupa Mostar, cind incercind la viteza mica sa fac o poza din mers, l-am scapat si a aterizat direct in obiectiv. Oricum, ca si in tura din 2015 am ales drumuri cit mai putin circulate, ceea ce a facut tura mult mai faina si relaxata chiar si in zonele asfaltate. Pentru cine e doritor pot sa dau track-urile GPS. Doar sa le cereti cu un mesaj pe PM insotit de o adresa de e-mail.

[eFu']

Brava, frumoasă plimbare.

Tavi, planificăm și noi o chestie d'asta?

[tavibasca]

Bade Flo nu suna rău luam trackurile de la colegu Textoru și vedem ce și cum mai vb dar anul asta eu credca zic pas pe extern...dar poate poate nu știu, adevărul este ca e mișto traseul lor pe care lau făcut....RESPECTE MAXIME!!