CaraÂş - Banat - Serbia - Bulgaria 2-5 august 2013

[bgp]

Pana la urma m-am decis sa plec spre vest. Nu stiam daca sa las Belgradul pe alta data (mai ales ca am mai fost si anul trecut, pe petru roti) si sa vad mai mult din zona muntoasa din Bulgaria sau mai bine sa las pe mai tarziu ce e mai aproape. Mi-am dorit sa merg ziua pe cat posibil pe drumuri pitoresti, cu peisaje si curbe si seara sa explorez vreun oras. Si am pornit la drum.

Ziua 1

M-am trezit la 6 ca sa plec la 7. Asa ca pe la 8 am plecat. Pe autostrada pana la Pitesti, apoi la Ramnicu Valcea am reusit sa gresesc drumul, asa ca am mai ocolit prin ceva sate pana sa reintru inapoi in drumul spre Targu Jiu. La Baia de Arama nu ajunsesem niciodata, deci deja ma bucuram ca vad locuri noi. Drumul incepe se fie din ce in ce mai liber iar asfaltul excelent, asa ca urcusul in munte nu poate decat sa ma bucure.

 

Bucuria incepe sa se mai diminueze la bifurcatia cu drumul spre Cerna-Sat, unde drumul devine mai prost decat mi se paruse mie pe Google Streetview. Ba chiar trecerea de la asfalt cu gropi la placi de beton in zona lacului Prisaca mi se pare un lucru bun.

 

Drumul paralel cu Cerna se aglomereaza cu cat ma apropii de Baile Herculane, culminand cu intrarea in statiune unde este plin masini si pietoni. Cu toate astea in statiune este gol. Iar statiunea, din pacate, in paragina. Cu greu am gasit un coltisor vopsit proaspat.

Revin la asfalt bun cu gandul sa traversez muntii pana la Oravita. Drumul pana in Bozovici este placut, cu multe curbe line si din cand in cand sate ingrijite cu case colorate si batrani vorbareti. Am aflat asta intr-o scurta pauza la umbra, ca deja este foarte cald.

 

Incepe urcusul, iarasi drum de munte foarte frumos, iarasi doar noutati pentru mine. La bifurcatia cu DN58 ma hotarasc subit sa urmez indicatoarele spre Timisoara. In gandul meu mi-am zis ca e deja tarziu si cald si mi-e foame si vreau sa vad si Timisoara pe lumina. Cred ca daca mergeam, conform planului, spre Oravita, ajungeam mai repede. Asa, prin Anina si Resita sunt destul de sigur ca am facut mai mult, dar drumul a fost o incantare, cu inca o mie de curbe.

Si iata-ma-n Timisoara, pentru prima data. Ca am pus benzina undeva la periferie prin 2006, nu se pune. Pun pe GPS, din memorie, adresa pensiunii unde aveam rezervare.Tineam minte ceva, dar nu tineam minte bine, ca am ajuns in alta parte. Totusi eram aproape, dupa un Google mic ajung repede la pensiune. Fuga spre centru, ca doar n-am facut atata ocol doar ca sa dorm acolo, puteam foarte bine sa dorm mai in drumul meu. Fac cunostinta cu Bega care trece chiar prin fata pensiunii, apoi ajung in Piata Victoriei unde e mare concert mare - am nimerit fix de ziua Timisoarei. Zic "la multi ani" in gand si plec mai departe, pe stradute.

 

Ziua 2

A doua zi ar fi trebuit sa fie o zi scurta, sa merg direct la Belgrad. Dar de ca sa fac lucurile simplu, cand pot sa le fac complicat? Hai la Novi Sad intai, ca acolo
n-am mai fost si cine stie cand ajung? Plec din Timisoara destul de tarziu, cu gandul ca oricum castig o ora pe drum. La granita la Jimbolia... nimeni! Dar nimeni! Granicerul roman foarte vorbaret, ma intreaba de traseu, de motoreta, ba chiar imi da si cateva sfaturi. Cel sarb mai tacut, dar oricum in maxim 10 minute eram pe partea cealalta. Apropo, la plecare nu eram sigur daca se poate trece granita doar cu buletinul, asa ca am luat cu mine si pasaportul. Dar, pentru cine mai merge acolo, sa stiti ca nu e nevoie de pasaport.

In Novi Sad ajung inainte de pranz, dar caldura se instalase - ceva de groaza. Asa ca uite-ma in centrul orasului, transpirand in echipament de touring. Dau pe gat vreun litru de apa si o felie de pizza cu nimic de la o taraba (unde vanzatoarea vorbea engleza neasteptat de bine), dau o tura si plec, sperand sa ma mai racoresc pe drum. Ma pregateam de plecare si trece un politist pe scuter pe langa mine. Nu stiu sigur daca m-a intrebat daca am probleme sau daca plec, ca sa nu imi mai dea amenda ca am parcat acolo, dar o sa iau in seama doar varianta optimista.

 

Am trecut in fuga si pe langa Dunare si pe langa cetatea Petrovaradin, cu ceasul cu limbile "pe dos". Cea lunga indica ora si cea scurta minutele.

 

Incalec si ajung pe autostrada. Degeaba am gaurele in geaca, vantul este fierbinte si nu ajuta la racire. Ma gandesc sa ma opresc la benzinarie sa mai iau niste apa, dar peste tot este plin de masini cu numere de Germania. Probabil turci care vin vara acasa. Oricum, este extrem de aglomerat si o mizerie crunta in jur, asa ca aman.

In Belgrad, Ioana tot insista sa imi spuna ca semnalul GPS este inexistent, asa ca nu e usor sa ajung sa ma cazez, dar nimeresc intr-un tarziu. Urc scarile vreo 3 etaje de vreo doua ori, cu toate bagajele, beau o galeata de apa (parca era si un banc pe tema asta) si cad lat. Abia pe seara imi fac curaj sa infrunt arsita si o iau la picior prin oras. Nu mai e asa cald (ajuta si berea la racirea instalatiei) si ma bucur sa revad un oras pe care l-am descoperit anul trecut si care zic eu ca bate la poponeata cateva capitale europene. Pozele mele nu ii fac prea multa cinste. In plus in zona Skardarska si la cetatea Kalemegdan am ajuns pe intuneric asa ca am renuntat la aparatul foto.

 

Ziua 3

Si azi este o zi lunga, dar din pacate plec tarziu iar. Am zis sa profit si de micul dejun... proasta idee, mai bine mancam undeva pe traseu. Si asa diferenta de fus orar nu ma ajuta. Pornesc pe autostrada catre Clisura Dunarii, mai exact spre Golubac.

 

Imediat dupa este restaurantul lui Toma, pe stanga, cu vedere la Dunare si cu recomandari. Din pacate este plin. Din fericire nu mi-e foame. Daca mai ajung acolo, promit sa ma opresc la el. Drumul pe langa Dunare este de-a dreptul relaxant, cu multe curbe largi, asfalt bunicel, putine masini, destul motociclisti, caldura parca nu mai e asa teribila. Iar peisajele minunate. Drumul serpuieste pe langa Dunare (si eu pe drum) pana la Kladovo, sau acolo am decis eu ca imi este suficient.

 

 

 

Planul meu era sa trec granita in Bulgaria pe la Negotin, dar Ioana insista sa ma duca la Zajecar. Nu am ascultat-o si am inceput sa orbecai dupa indicatoare in Negotin. Norocul meu a fost ca s-a oferit un coleg motociclist sa ma conduca pana la iesirea din oras, spre granita. Am mai mers, apoi iar lipsa indicatoare, dar am mai primit confirmari de la un biciclist si de la doi politisti ocupati cu furatul merelor dintr-un livada. Am ajuns totusi la granita unde iarasi am dat de politisti prietenosi, totul a mers repede si fara probleme. Imediat dupa granita am tras pe dreapta sa imi aranjez actele in buzunare, moment in care am fost incercuit de 3 indivizi in uniforme (sau macar pantalonii erau la fel) si sa-mi studieze mobra. Dupa ce am discutat putin cu ei prin semne, am plecat mai departe, prin gropi. A inceput sa-mi para deja rau ca nu am ascultat-o pe Ioana sa merg pana la Zajecar, ma si vedeam ocolind gropi prin toata Bulgaria. Dar nu a fost asa. Centura Vidinului arata chiar bine, iar drumul pana la Montana este mult peste asteptari. Este intr-o zona deluroasa, in zare se vad din cand in cand muntii. Tot drumul am mers cu soarele in spate asa ca am avut in fata o priveliste frumusica mai tot timpul. Desigur, aveam mici emotii ca masinile de pe contrasens aveau toate soarele in ochi. Iar vizita la Belogradchik o las pe alta data.

Drumul de la Montana la Plevna e insa alta treaba. Oscileaza intre acceptabil si prost, drumul trece rar prin catune si merge mult prin pustietate. Indicatoare sunt mai rar decat mi-as dori. Soarele e din ce in ce mai jos, iar eu sunt viteaz, stiu ca imi ajunge benzina pana la Plevna unde urmeaza sa innoptez. Dar cu vreo 50 km inainte, vad in fata ochilor un indicator de drum inchis si ocolire prin stanga. Buuun, o iau prin camp pe unde zice indicatorul. Deja soarele este foarte jos si nu mai e in spate, ci in ochii mei. Incepe sa lumineze in bord si indicatorul de benzina, am facut 330 km de la ultimul plin. Ii multumesc in gand sarbului care mi-a indesat rezervorul, mai-mai sa curga. Din loc in loc cate un indicator care imi confirma ca sunt totusi pe drumul bun. Nu mai depasesc 90 km/h, prefer sa merg noaptea prin camp decat sa petrec noaptea in camp din lipsa de gaz. Intru in Plevna la fix 370km si ma opresc in prima benzinarie. Gasesc repede hotelul (era in drum, mare noroc), discut prin semne probleme economice si politice cu bulgarul care pazea parcarea si plec spre centru, doar doar mi-o mai da cineva de mancare la ora 10. Si mi-au dat, lucky me.

Ziua 4

Luni. Trebuie sa ajung la serviciu. Infulec ceva si o iau repejor spre Ruse. Toate bune pana aici, dar pe pod sunt doua TIRuri asezate in paralel si politisti misuna pe langa ei. Ba chiar si o locomotiva sta pe pod in dreptul tirurilor. Dupa zece minute in care am ascultat ocazional claxoane de soferi nerabdatori ne-a lamurit un politist ca se testeaza podul.

Si gata. Vreo 90 de euro pe 3 nopti de cazare si cam tot atata pe benzina. Peste tot in Balcani soferii taie curbele pe contrasens, dar imi pastrez parerea ca romanii sunt mai pericol public ca altii, oriunde s-ar afla.

 

[Vizitator MosRahao]

frumoasa tura si cu poze iscusite ! bravo!

[Vizitator darcocbr]

Foarte frumos chiar si singur poti avea parte de drumetii pe cinste. Timisoara si Belgrad, orasele mele de suflet !

Respect ,

[petrica]

Faina excursie cu fotografii de exceptie !

Bravos !

[ovideu]

ca de obicei o reala placere sa citesc si sa te urmaresc...felicitari inca o tura superba !

[bgp]

Va foarte multumesc pentru aprecieri! . Intr-adevar, drumetiile de unul singur au avantajele lor (libertatea e totala, nu depinzi de nimeni, poti sa mergi in propriul ritm si sa opresti unde vrei), dar ma bate gandul sa incerc si "nesingur" pe viitor. Si in grup sunt avantaje.

Editat August 16, 2013 de bgp

[Vizitator darcocbr]

Bineinteles ca sunt avantaje

La mai multi asemenea km